[Logo www.acvariu.ro]

Acvariu.ro - forum - Cea dintai comunitate a acvaristilor
  [Search] Search   [Recent Topics] Recent Topics   [Hottest Topics] Hottest Topics   [Top Downloads] Top Downloads   [Members] Member Listing   [Groups] acvariu.ro 
[Register] Register / 
[Login] Login 
Messages posted by: eskape
Forum Index » Profile for eskape » Messages posted by eskape
Message
Salut,

Avem o problema in acvariul principal, un acvariu comunitar de 60 l cu ancistrusi, cory aurii, molly, neoni si guppy, inclusiv pui de guppy, de aproximativ doua saptamani (lasati liberi, nu prinsi in maternitate, pentru ca sunt rapizi si se simt in largul lor asa) - plus, de vreo doua luni si niste melcisori maro, care uneori se confunda cu nisipul, rotunzi, cu diametrul cam de 3 mm, "primiti" "bonus" la achizitionarea unei plante anubias dintr-un petshop (mai mari nu cresc, in schimb se inmultesc, dar pestii nu par sa ii bage in seama, mai curata geamurile, asa ca i-am acceptat, vrand, nevrand..).

De cateva zile am observat in acvariu ceva deloc placut: un vierme in nisip, vizibil pe langa geam.

Prima reactie a fost "E de rau, e foarte rau si trebuie scos imediat!", dar la prima incercare de a baga un bat in nisip, de fapt numai la prima miscare a nisipului, a disparut instant coborand in nisip acolo unde nu l-am mai putut vedea.
Cateva zile nu am mai vazut niciun vierme.
Apoi, am vazut din nou, doi viermi sau unul mai lung care se vedea cu intrerupere - tot in nisip pe langa geam (ca altfel nu s-ar vedea), tot cu acelasi aspect si tot cu acelasi comportament ca si atunci cand am incercat sa il scoatem prima data, dar acum era intr-o alta parte a acvariului: daca prima data era pe langa filtru, acum era cam in partea opusa... fie circula mult, fie sunt mai multi...

Pentru ca scosul din acvariu nu a functionat, am incercat sa il analizam: lung (cam de 5 cm cel din poza atasata sau mai mult, ca nu se vede tot in poza), albicios si cu zone rosu-visiniu ca un vas de sange parca, statea pe loc sau se misca foarte lent, ca o rama, intortotcheandu-se prin pietris.


Are cineva idee despre ce vierme este vorba?

Este daunator pentru pesti sau plante? (..am auzit si de viermi "buni", care sunt inofensivi pentru pesti si plante si care afana nisipul, fiind eventual hrana pentru pesti daca ies din nisip..)

Daca face rau, ce tratament putem aplica astfel incat sa curatam acvariul de un astfel de vierme?


Va multumim!
Femela molly cu problema descrisa mai sus a mai rezistat numai pana astazi dimineata, din pacate...

Dupa aproape 3 zile in care probabil s-a chinuit dar nu am putut-o ajuta.

In tot acest timp, singura modificare a fost faptul ca acel apendice care se vede in poze a devenit din ce in ce mai mult alb si partea alba s-a stafidit - azi dimineata era complet alb.

Femela molly inota mai tot timpul, a si mancat si am crezut ca va rezista, vazand ca supravietuieste si in prima zi, si in a doua si vazand ca apendicele scade. La o privire atenta i se vedeau in lumina solzii zburliti pe ea, probabil semn de suferinta, iar astazi a pierdut lupta...


Cu toata parerea de rau, in ideea de a ii ajuta pe cei care ar putea intampina o problema similara, iata concluziile noastre:

- nu a fost o problema digestiva - am vazut-o mancand diminetile, cand hraneam pestisorii;

- nu a fost un vierme - nu misca nimic la acel apendice, nu a aparut nimic altceva in apa sau la alti pestisori si nu, nu am izolat-o - am lasat-o in acvariul mare, pentru a evita cat mai mult sa o stresam;

- ramane deschisa intrebarea: sa fi fost o problema legata de o eventuala sarcina esuata?...


Oricine are informatii despre ce ar fi putut fi este rugat sa ne impartaseasca opinia sa!
Este vorba despre o femela Black Molly Lyra de 5 luni pe care o tinem in acvariul principal, un acvariu comunitar de 60 l cu ancistrusi, cory aurii, molly, neoni si guppy.

Pestisorii molly pe care i-am luat la inceput de la magazin, crezand ca sunt numai masculi, aveau printre ei si o femela. Nu stim daca erau sau nu inruditi, cert este ca au facut pui, de 3 ori, timp in care masculul dominant s-a tot schimbat. Intre timp toti parintii au murit, unul cate unul, la intervale mari de timp, fara semne de vreo problema anume, poate de batranete, nu stim varsta la care i-am luat de la magazin - la noi au stat cam jumatate de an.

Revenind la pui, i-am tinut in acvariul maternitate si pe la 4 luni i-am separat, si am pastrat numai femelele; posibil sa ii fi separat prea tarziu, unele femele pareau sa aiba abdomenul mai mare decat doar un peste bine hranit...

A trecut cam o luna de atunci si nu a aparut in acvariu niciun pui de molly, in schimb aseara am observat ca una dintre femele are ceva care iese din ea, cam din zona cu bulina alba, ceva foarte gros, translucit la inceput si rosu inspre corpul ei, ce pare sa aiba niste vinisoare de sange, ceva...! Burta ei nu mai este rotunda, din contra, pare foarte supta, de parca iese afara tot ce avea inauntru...

Aspectul este ingrozitor - am atasat si 2 poze - in sensul ca pare ca se chinuie, ca nu isi gaseste locul si inoata la suprafata apei cu aripioarele laterale stranse pe langa corp sau incearca sa se ascunda dupa filtru sau sub frunze... Nici la mancare nu am vazut sa se duca...

a) Initial am crezut ca e o problema digestiva, constipatie, dar la o privire mai atenta nu pare ca poate fi asta...

b) Sa fie o problema ginecologica, poate din cauza unei genetici deficitare?...

c) Este posibil sa fie un vierme? Grija mare ar fi sa nu afecteze si ceilalti pesti! Dar daca nu este vierme si o izolam degeaba, riscam sa o stresam inutil si sansele ei scad!...

Aveti idee ce problema poate fi?
Ce ar fi de facut?

Va multumim!
Si ceilalti 5 pestisori molly au ajuns in noua lor casa.

Acest anunt se poate inchide.
Multumim!
Momentan, si ceilalti 5 pestisori molly sunt rezervati.
5 dintre pestisori si-au gasit deja o noua casa!

Mai sunt 5 baieti Molly Lira care asteapta sa se mute: 3 negri si 2 dalmatieni!!
CARE SUNT PESTISORII:
Donam 10 pestisori Molly Lira (Molly Lyretail) - Poecilia sphenops, toti baieti.
8 sunt negri taciune, la fel ca parintii, iar 2 sunt dalmatieni - pui mici fiind, erau aproape transparenti, dar cu timpul li s-au tot inchis pete negre pe alb si asta le este coloritul acum, pestrit, negru cu alb!!

CAT DE MARI SUNT:
Au 4 luni: pe 17 ianuarie 2012 mama lor i-a trimis printre plantele din acvariul nostru!

UNDE AU LOCUIT PANA ACUM:
Atunci i-am "cules" de printre frunze si spre protectia lor i-am pus pentru inceput intr-o maternitate din plasa cu piatra de oxigen sub ea, ca apa lor sa fie cat mai proaspata comparativ cu restul acvariului.
Cand au devenit prea mari pentru ca vioiciunea lor sa mai incapa in plasa, i-am mutat intr-un acvariu maternitate pe care l-au impartit foarte frumos pana acum cu niste pui Cory Aurii.
Un baby mopan, o perdea de aer, ceva nisip, un mic ghiveci cu plante, le-au facut casuta foarte placuta, dar acum s-au marit si au nevoie de o noua casa, mult mai incapatoare.

CE AU MANCAT PANA ACUM:
Au crescut cu Hikari First Bites de 3 ori pe zi in prima luna.
Apoi cu Pro Pet Baby Fish tot de 3 ori pe zi in urmatorele 2 luni - fiind in crestere intr-un ritm atat de alert, a fost imposibil sa reducem numarul meselor asa devreme.
De la 3 luni au renuntat la mancarea de "bebelusi", pentru mancarea de "pesti mari", Pro Pet Vita Fish dimineata (pentru energie) si JBL NovoBel seara (pentru digestie usoara) - da, cu greu au renuntat treptat la masa de pranz, dar de acum sunt mari..
Mai nou, pentru diversificare, dimineata le dam Dajana Guppy Gourmet - chiar daca numele sugereaza alta specie, guppy si molly au regimuri alimentare compatibile si puii nostri au primit cu entuziasm noutatea!

SITUATIA CURENTA:
Am separat fetele de baieti si din considerente de spatiu am ales sa pastram fetele (sunt numai 4 si le-am mutat in acvariul principal, cu ceilalati pesti ai nostri).

Asa ca avem 10 baieti Molly Lyra de 4 luni, 8 negri si 2 dalmatieni, plini de vitalitate, care asteapta cu nerabdare sa ii adoptati!
Daca nu coloritul, cu siguranta forma lor si in special cozile arcuite va vor capta atentia!

Asteptam solicitari de la doritori care pot ajunge in Bucuresti sa le dam pestisorii. Va rugam sa ne contactati printr-un mesaj privat (pm).
Revenim cu vesti foarte bune: ancistrusul si-a revenit aproape complet!

Multumim pentru sfaturi, iar pentru curiosi / cei care se intampla sa se loveasca de situatii similare, iata cateva detalii semnificative:


1. Am urmat cu strictete tratamentul cu JBL Ektol Cristal, respectand atent indicatiile din prospect: 1 singur tratament, adica 3 doze, in zilele 1, 3 si 5, urmat la final de un schimb de 30% din apa si de introducerea carbonului activ pentru curatarea resturilor de medicament.

Pe tot parcursul tratamentului nu am schimbat apa (in schimb i-am ajutat cu un plus de oxigen tinand in continuu pompa de aer pornita) si am redus la minim alimentatia.

Da, am facut tratamentul in acvariul cel mare (desi intre timp am luat si acvariu de carantina plus acesoriile indispensabile - incalzitor, filtru-burete cu aerare si termometru), pentru a ne asigura ca o posibila infectie cu ciuperca nu afecteaza si ceilalti pesti, chiar daca nu aveau inca simptome vizibile.


2. Desi rana / ulceratia de la coada inca era rosie la finalul tratamentului, am rezistat tentatiei de a repeta tratamentul si am lasat ancistrusul sa isi revina in ritm natural; semnele care ne-au incurajat in acest sens au fost:
- comportamentul vioi si apetitul ancistrusului,
- rana avea un aspect curat, fara semne de infectie,
- rana nu se marise, din contra parea ceva mai mica,
- rana similara de la baza capului disparuse aproape complet.


3. Pentru a il ajuta sa isi revina dupa problema si dupa stresul tratamentului, i-am luat o alimentatie specifica (pana atunci ancistrusii aveau doar alge spontane din acvariu, lemn-mopan si probabil frunze de plante, la nevoie - fulgii JBL NovoBel fiind practic devorati de molly): am ales tabletele JBL NovoPleco. Ambii ancistrusi au fost imediat atrasi magnetic de micile tablete, mai ales cel ranit (!) si am observat rapid o schimbare in bine la ambii: un colorit mult mai puternic contrastant, mult mai viu - parca pana atunci le lipsisera ceva nutrienti importanti!..

Pentru ca ei sunt micuti (aprox. 4 cm), ar fi suficienta o tableta pe zi, dar pentru a beneficia fiecare de algele cu fibra lemnoasa asa cum vor (ca sa nu o imparta), am ales sa le dam cate 2 tablete simultan, o data la 2 zile - pe post de supliment.

Dupa mai putin de o saptamana rana de la coada s-a inchis aproape total, practic a cam disparut si in locul fostei rani isi face aparitia coloritul lui obisnuit cu buline!


Sarbatori Fericite tuturor!
Pata roz a evoluat si s-a dovedit a fi o ulceratie, cu aspect mai rosiatic.

Iar ceea ce nu vedeam cu ochiul liber, dar am observat marit in poza si anume o usoara roseata pe toata lungimea corpului cred ca are legatura tot cu aceeasi problema. Initial am crezut ca se vede inceputul abdomenului care, translucid fiind, lasa sa se vada organele prin piele si deci ca e normal sa se vada culoarea aceea. Ulterior l-am surprins pe geam si am observat o umflatura roz la baza capului, in continuarea acelei roseti, semn ca roseata din lungul corpului nu era normala si ca problema evolueaza.


Nu am gasit nici Tetra FungiStop, nici Easy Life MultiCura si pentru a nu mai amana inceperea tratamentului, am luat JBL Ektol Cristal, pe al carui prospect am citit ca este indicat pentru tratarea micozelor (Saprolegnia si nu numai).

Am administrat aseara prima doza, conform indicatiilor din prospect si deja am observat o mica imbunatatire: ancistrusul bolnav nu mai sta doar ascuns dupa filtru, se misca mult mai mult (este mai vioi) si mananca.

Il monitorizam atent.
Multumim pentru incurajari!


Referitor la teste, avem inca din perioada ciclarii un set 6 in 1 de la JBL (pentru incepatori) - am uitat sa precizez, nu mi-am dat seama ca mentionasem testele numai in postarea cu problema ancistrusilor. Testele includ NO3, NO2, GH, KH, pH si Cl2.

Facem teste saptamanal, inainte de schimbul de apa, iar in perioada cu tratament am facut teste aproape zilnic, pentru o monitorizare atenta a evolutiei situatiei (pentru a vedea posibile probleme cu calitatea apei fara intarziere).


Cat despre piatra de aer, stiam ca nu este necesara daca luciul apei are valurire - si are, motiv pentru care nici nu am luat-o din prima, dar cand am facut tratamentul cu Punktol am inteles ca pentru a ajuta pestii sa il suporte mai bine (pentru a scadea stresul) este bine sa ii ajutam in acest fel.

Este mica si sferica si am incercat sa o pozitionam astfel incat coloana de bule sa nu loveasca direct in frunzele plantelor; in plus, pompa de aer nu este pornita tot timpul.
Suntem Alexandra si Mihai.

Acum va scriu eu, Alexandra, insa impreuna cu sotul meu, Mihai, suntem o echipa ce abia intra in lumea acvaristicii (ar fi prea mult spus ca suntem deja acvaristi, fie si incepatori...)!

Totul a pornit relativ recent, cand, in urma cu aproximativ 2 luni, Mihai a avut ideea ca un acvariu sa fie cadoul de ziua mea! Noi ne doream de mult un acvariu si o plimbare care ne-a dus in mod neasteptat si la un magazin de acvaristica a facut click: in sfarsit prindea contur ideea! Ne plac mult pestii si este uimitor felul in care reusesc niste fiinte atat de mici sa te relaxeze la finalul unei zile nebune, doar privindu-i, cat mai discret, pentru a nu intra prea mult in lumea lor, pe cat de mica, pe atat de complexa!...

Am citit mult, mai ales Mihai (ca doar era cadoul facut de el), am cautat mult, evident impreuna, ca doar era cadoul meu si trebuia sa imi aleg ce-mi place...

..si am ales un acvariu pentru incepatori - nu prea mare, dar nici atat de mic incat orice modificare sa riste sa afecteze rapid tot sistemul: 60 L cu capac cu lumina de la led-uri. A venit cu filtru intern cu 4 medii (perlon, carbune activ, burete grosier si argila), pompa de apa si incalzitor, toate set - mai bine sa fie armonizate de specialisti decat sa improvizam noi.

..apoi, substrat fertil, nisip-pietris, plante (cabomba, elodeea densa - eficiente in a crea un mediu bun pestilor, valisneria - pentru a masca filtrul), mopan si cateva pietre pentru decor si gata! eram gata sa asteptam rabdatori cele 3 saptamani de ciclare (ajutati si de cativa fulgi de mancare JBL care aveau rolul de a invita bacteriile cele benefice in peisaj)..
..ba nu, nu chiar gata: pietrisul trebuia spalat, mopanul trebuia fiert si in ultimul moment am aflat ca apa dura de izvor (stam la casa) nu e buna, asa ca am carat de la bunica de la bloc un butoi cu apa de robinet, pe care am lasat-o la declorinat! asa da! (si de cand avem si pesti, luam mereu de la bunica bidoane cu apa declorinata pentru schimbul de apa saptamanal!!)


In tot timpul asta am cautat pesti, ne-am ales speciile preferate, am verificat care sunt compatibile intre ele, le-am urmarit in diverse pet-shop-uri si in sfarsit, dupa 2 saptamani de ciclare am inceput cu sanitarii: 3 bronze cory (corydoras aeneus) si 2 ancistrusi (pe bon scria dolychopterus) - fiecare specie cumparata din alt loc.

Dupa o saptamana in care au navigat toate geamurile si au curatat toate ventuzele, in care au experimentat si o felie de castravete oparit (scufundat initial, dupa o jumatate de zi a plutit, de credeam ca l-au mancat cu tot cu coaja :-d ), dupa un inceput asa interesant, din pacate, am pierdut ambii ancistrusi, fara sa fi avut nicio problema vizibila in afara abdomenului foarte putin umflat (fiind pui, 3 cm, era si greu sa iti dai seama); cu o seara inainte stateau in partea de sus, noi credeam ca se joaca sau ca vor mai mult oxigen, dar se pare ca nu isi mai puteau controla corpul... a doua zi unul era mort si celalalt, putin mai mare, a mai rezistat numai pana seara; totul a fost fulger, nici nu am avut timp sa reactionam. Verdict final: trebuie sa fi avut de la inceput ceva viermi intestinali cu perioada de incubatie mai mare.

Am intrebat la mai multe magazine de acvaristica si am decis ca pana la noi pestisori sa dezinfectam acvariul cu o doza de JBL Punktol Ultra insotita de o noua achizitie, o piatra de aer pentru un plus de oxigen pe timp de tratament si sa supraveghem pestii ramasi - pana in prezent, coridorasii par indestructibili!

Dupa o saptamana de monitorizare atenta am luat din alta sursa alti 2 ancistrusi, mai mari si mai vioi ca primii, carati pana acasa in fular incalzit la cele 37 de grade ale corpului uman, de teama gerului. Ancistrusii cei noi sunt mult mai speriosi ca primii, nu sunt prea prieteni cu geamurile, dar prefera filtrul si lemnul mopan. Surpriza: au atitudini cameleonice, cand sunt crem ca nisipul, cand sunt negri ca filtrul, cand sunt maro ca mopanul - e clar, e un mod al lor de camuflare, deci de aparare; pe cat de speriati am fost la inceput, crezand ca au o problema, pe atat de amuzant este acum cand ii observam cum se desfasoara in noua lor casa.

Acum o saptamana am luat si 5 molly negri (poecilia latipinna scria pe bon, dar par a fi poecilia sphenops), deocamdata doar baieti (cozi mai frumoase si o grija in minus, a unor pestisori juniori prea curand). 5 taciuni din care se vad doar ochii mari stralucitori: activi si mancaciosi si in sfarsit acvariul nostru a inceput sa se agite pe toate straturile!

Episodul cu grisul la ancistrusi, descris in postarea "Ancistrus ranit" din categoria "Boli/tratamente" (http://www.acvariu.ro/forum/posts/list/17864.page), ne-a facut sa luam in calcul serios si fara amanare acvariul de carantina.

Apoi vor mai veni un banc de neoni si cativa guppy, dar pana acolo mai avem rabdare, mai invatam si sa dea Dumnezeu sa fie toti pestisorii voiosi si sanatosi!
Salut.

Am o problema cu unul dintre ancistrusi: are o pata roz pe coada, arata ca o rana. Sta foarte mult pe filtru, dar cand am reusit sa il surprind pe geamul dinspre fata am observat ca pata este in relief fata de forma cozii. Cea mai clara poza pe care am reusit-o este atasata.

Detalii acvariu:
- volum 60 L (in care incap real 50 L apa, dupa ce am pus substratul fertil nisipul-pietris la setup).
- filtru (intern) mini biobox 2 (cu 4 straturi: fibra-perlon, spuma de carbon-carbune activ, spuma grosiera-burete grosier si argila) cu pompa de apa, evident si care are incorporat si incalzitorul intr-un locas protejat
- piatra de aer (sferica, mica)
- decor: pietre si lemn mopan
- plante: cabomba, elodeea densa si inca una al carei nume imi scapa (care au crescut frumos), plus valisneria (i s-au cam topit frunzele) si bacopa (i se toaca tulpinile)
- pesti: introdusi treptat in acvariu, la diferenta de saptamani, in aceasta ordine: 3 bronze cory (corydoras aeneus), 2 ancistrus (inca nu am reusit sa ma lamuresc exact ce fel de ancistrus sunt) si 5 molly negri (poecilia sphenops)

Precizare importanta:

La cateva zile dupa ce am adus si cei 5 molly, pe cei 2 ancistrusi au aparut cateva mici buline albe stralucitoare diferite fata de petele lor.
Am suspectat aparitia grisului si am tratat cu JBL Punktol Ultra, marind treptat si temperatura de la 25 la 28 grade - am scos carbunele mai intai.
Doze in zilele 1, 3 si 5 + inainte de fiecare doza (5 ml) am schimbat 30% din apa.
Dupa prima doza au inceput sa dispara bulinele.
Dupa a doua doza au disparut complet.
Stiind ca ciclul de viata al parazitului este de 5 zile si vazand ca toti pestii se comporta bine (activi, cu apetit, aspect bun), am pus si a 3-a doza, de teama ca problema ar putea reveni.

M-am oprit aici, desi citisem ca pentru a omori si eventualele larve trebuia sa mai repet inca 5 zile...
Am schimbat 50% din apa si am scazut temperatura la 26 grade; am reintrodus carbunele in filtru. Testele de apa (JBL 6 in 1) au iesit toate in regula.

Totusi am observat ca unul dintre ancistrusi are acum pata cu aspect de rana de care spuneam la inceput.
Este activ, nu are nicio modificare in comportament, nu imi dau seama daca pata evolueaza, pare ca nu deocamdata.

Ar mai fi un aspect pe care l-am omis: in saptamana cu tratamentul unul dintre ancistrusi, nu stiu daca acesta sau celalalt, a descoperit ca daca intra in spatele filtrului gaseste ventuze pline de alge! Ambii ancistrusi sunt pui (3-4 cm), dar cel curios intra si iesea usor din spatele filtrului. Totusi, sa se fi zgariat in expeditiile sale?

Ce ar putea fi? Poate afecta si ceilalti pesti?
Ce tratament ar fi recomandat?

P.S. Da, acvariul de carantina este urmatorul pas, in proiect! ...sunt la inceput in acvaristica, am pornit la drum de 2 luni...
 
Forum Index » Profile for eskape » Messages posted by eskape
Go to:   
Powered by JForum 2.3.4 © 2012 JForum Team • Maintained by Andowson.com