Salut!
Am decis sa impartasesc cu voi experienta mea, bazata pe pataniile mele, pentru ca toti cei care vor sa se apuce de un iaz sa nu repete aceste aceste greseli. De asemenea, va voi argumenta, oferindu-va ca exemplu lucrurile prin care am trecut, pentru a intelege de ce sunt toate aceste lucruri necesare.
Din pacate, multi dintre noi nu ne informam temeinic inainte, dar nici nu avem prea multe surse in limba romana...
Acest topic se doreste a fi strict o impartasire de experienta. Nu ma consider a fi specialist in acest domeniu. Tot ce voi face va fi sa impart cu voi experienta mea si concluziile la care am ajuns dupa 5 ani de la pornirea iazului.
Asadar, in momentul in care decidem sa ne apucam de un iaz, iata ce trebuie sa avem in vedere:
1. Alegerea locului.
Este foarte important sa alegem un loc care sa ofere umbra intr-o proportie cat mai mare. Daca iazul se afla in soare, nici macar un uv foarte puternic nu poate face fata, iar apa va fi tot timpul verde, din cauza algelor. Nu putini sunt cei care considera ca uneori este bine sa oprim uv-ul, pentru ca apa verde este benefica pentru pesti.
Mare atentie insa la un alt aspect. Multi dintre posesorii de iazuri sunt patiti cu salcii. La prima vedere, o salcie iti ofera posibilitatea de a umbri un iaz, dar dezavantajele pe care le are acest lucru, sunt mult mai mari fata de avantaje. Numarul mare de frunze care vor cadea si se vor descompune in apa, va poate produce un mare dezechilibru in apa. Sa nu mai spun ca este foarte incomod sa strangi frunzele de salcie...
In cazul meu, am avut o salcie falnica, pe care am pus-o la pamant
De asemenea, plasati iazul in asa fel incat sa nu aveti probleme cu radacinile pomilor, care vor fi atrase de apa. Va puteti trezi cu o fisura provocata de radacini, lucru deloc placut.
2. Constructia iazului:
Fie ca vorbim despre un iaz facut cu folie EPDM, fie ca vorbim despre un iaz betonat (ambele variante prezinta avantaje si dezavantaje; personal recomand varianta betonata, peste care se aplica un material special pentru impermeabilizarea iazului),
ambele trebuie sa contina cateva lucruri absolut necesare.
a) Sifonul de pardoseala
Sifonul de pardoseala are rolul de a trage mizeria de pe fundul iazului. Se va proceda in felul urmator: in momentul in care este sapat iazul, se sapa sub nivelul acestuia, canalul pentru teava sifonului de pardoseala. Teava se va scoate in afara iazului, acolo unde se va face un filtru betonat, dar despre asta discutam mai tarziu. De mentionat faptul ca de regula se plaseaza la jumatatea iazului.
In lipsa unui sifon de pardoseala, va trebui sa stati cu pompa in iaz si nu veti avea rezultate bune. Un iaz facut ca la carte nu poate exista fara acest sifon.
b) skimmer de suprafata
Skimmerul are rolul de a trage mizeria de la luciul apei. Este foarte util, in special in perioada in care cad frunzele.
Variantele aici sunt multiple: exista varianta unui skimmer care sa aiba incorporata o pompa, dar nu stiu cat de eficient este, pentru ca nu am avut.
Mai exista varianta skimmerului flotant, varianta in care se trage o teava, asemanator ca in cazul sifonului, care va iesi in acelasi loc ca si teava mai sus mentionata.
c) Un lucru care tine atat de constructie, cat si de filtrare- Filtrul multicameral
In apropierea iazului se va face o incapere de beton (cu cat mai mare, cu atat mai bine).
In captul acesteia se va trage teava de la sifon (daca se pune skimmer flotant, se va trage si teava aceluia in acelasi loc). In continuare se va realiza filtrarea mecanica. Incaperile din filtru se vor umple cu perii, bureti japonezi sau alte materiale care sa opreasca mizeria, urmand ca in celalalt capat al filtrului sa se pozitioneze pompa/pompele.
Aceasta metoda este simpla si eficienta.
Alte lucruri de luat in seama atunci cand construim un iaz:
Daca dorim sa tinem pestii peste iarna, este obligatoriu sa avem o adancime de minim 1 m, macar intr-o zona a iazului. In iernile geroase am avut strat de gheata de 30-40 cm.
3. Filtrarea
Filtrarea este cel mai important aspect cand vorbim despre un iaz cu crapi koi. Nu exista o singura reteta de succes. Personal am optat pentru varianta cu Bead Filter (realizeaza o filtrare biologica excelenta si este extrem de usor de curatat), pe care il ajut cu un filtru de tip bakki shower, un filtru usor de facut si eficient (atasez un link pentru a intelege mai bine despre ce este vorba:
https://youtu.be/9wlpC-hqB_g
Repet, nu spun ca aceasta este reteta succesului, spun doar ca asta este reteta care la mine s-a dovedit a fi eficienta.
In continuare, este absolut necesar sa adaugam un sterilizator UV, pentru a ne bucura de o apa limpede. Alegerea UV-ului se face in functie de volumul iazului si de cat de mult este expus la soare. De pilda, pentru un iaz de 20-25.000 l care sa beneficieze si de umbriere, fi suficient un UV de 55W.
In cazul iazului meu, pentru ca initial nu avea prea multa umbra, am mers pe un UV de 75.
Becul UV se schimba in fiecare primavara.
4. Alegerea pestilor
Dupa ce toate acestea au fost realizate, vine momentul mult asteptat: cumpararea pestilor.
Este foarte important sa fim atenti atunci cand cumparam pesti. Nu recomand sa achizitionati de la magazine, ci de la crescatori. Chiar si asa, trebuie sa alegem cu atentie pestii. Crapii sunt pesti activi, cu pofta de mancare. Un crap nu are voie sa fie balonat la dimensiuni mici. Un peste frumos trebuie sa fie lunguiet (la dimensiuni de 15-20 cm). Altfel e posibil sa luati pesti ramasi in urma cu cresterea.
Un alt aspect important: nu adaugati niciodata pestii noi direct in iaz!!!
Pestii noi achizitionati se tin separat, intr-un bazin e carantina. Un bazin adecvat de carantina are 1000 l si sistem de filtrare propriu. Un astfel de bazin costa aproximativ 1000 de lei ( cu tot cu filtrare). Pestii se tin cateva saptamani si trebuie urmariti cu atentie. Personal recomand sa se faca si un tratament cu sare neiodata: 5 kg de sare la 1000 l. Voi dezvolta ulterior acest aspect.
Un peste de calitate, costa. De exemplu, pentru un peste frumos de 15-20 de cm, sa va asteptati sa scoateti din buzunar minim 100 de lei, iar preturile pot urca in functie de calitate si de dimensiune. Personal nu am cumparat niciodata pesti mai scumpi de 300 de lei/buc, dar aici vorbim de pesti pana in 20 cm.
5. Hrana crapilor koi
Pentru a ne putea bucura de crapi sanatosi, trebuie sa luam si mancare pe masura. Din nou, nu vin sa fac recomandari pentru a nu supara alti crescatori. Nu exista o reteta a succesului aplicabila pentru toti. Exista in schimb hrana de calitate de la mai multi producatori. Nu luati nicioata saci industriali la preturi mici, pentru ca va garantez ca nu veti avea rezultate bune cu acea hrana (ca un exemplu aberant: daca vedeti 10 l de hrana la 60-70 de l, nu va asteptati la ceva bun)
Foarte important aici este de mentionat hrana crapilor de la deschiderea si de la finalul sezonului (primavara, de regula din luna martie si toamna, din octombrie). Pentru ca la temperaturi scazute sistemul lor digestiv nu mai este la fel de eficient, este important sa ii ajutam cu o mancare usor de digerat, pe baza de germeni de grau. In cazul pestilor mei, este primul lucru pe care il mananca primavara si ultimul pe care il mananca, toamna.
Le puteti da si alte tipuri de hrana, in afara de cea de la marii producatori, cum ar fi boabe de porumb, pepene rosu, iar lista continua, dar cu conditia sa nu le dati foarte des.
Extra:
I. Cum procedam cu pestii/iazul iarna?
De regula, iazul se acopera cu un cadru de lemn peste care se pune nailon sau alte materiale asemanatoare. In cazul in care nu se poate acoperi, trebuie sa ne asiguram ca o parte a iazului nu ingheata, pentru a nu avea probleme din cauza gazelor care se acumuleaza.
Echipamentele se opresc daca temperaturile scad foarte mult si exista riscul sa inghete apa pe traseul tevilor. Pompa de aer va ramane in permanenta pornita!!
Personal, nu hranesc pestii pe timp de iarna. In schimb, daca iazul este incalzit, pot fi hraniti cu hrana pe baza de germeni de grau.
II. Cum procedam cu iazul primavara?
Foarte important este ca primavara, la inceputul sezonului, sa se faca o curatenie geneala. Filtrele se curata cu simt de raspundere, la fel si peretii si fundul iazului. Pentru asta vom avea nevoie de un aspirator special.
De asemenea, se face in mod OBLIGATORIU tratamentul cu sare neiodata. De regula, se pun 5 kg de sare la 1000 l.
Sarea se dizolva si se pune in 3 transe, la diferenta de minim 24 de ore intre ele, pentru a nu da pestii peste cap. Dupa ce se pune toata cantitatea, se lasa asa pentru cateva zile ( 3-5 zile ), dupa care se face un schimb de apa de 40-50 %. Acelasi lucru de face si toamna, la finalul sezonului.
Pestii trebuie verificati periodic pentru a ne asigura ca nu sunt bolnavi. Primavara sunt cei mai sensibili si atunci apar cele mai multe boli. Daca sunt nereguli, pestii respectivi se scot si se trateaza separat in bazinul de carantina.
In final, vreau sa specific inca o data ca ceea ce am scris nu este o reteta universal valabila, ci o reteta pe care eu o aplic cu succes si care sper sa ii ajute si pe altii.
De asemenea, trebuie sa mentionez ca sunt lucruri pe care eu nu le-am facut la inceput si din aceasta cauza am avut mari probleme.
Sper ca nu am uitat nimic important. Pe parcurs voi mai adauga informatii la acest topic.
Multa bafta va doresc!